3 Zile, 2 Țări: City Break Italia – Slovenia

Hai să îți arăt cum poți vizita două țări, sau mai bine zis, să simți vibe-ul a două țări destul de diferite, dar foarte apropiate, într-un city break fulger de 3 zile. În acest articol îți prezint itinerarul nostru, cum am ajuns din Trieste la lacul Bled și un hidden gem lângă lac de care nu multă lume știe, dar care poate să te introducă puțin în frumusețea naturii Sloveniei.
Detalii organizatorice
Acest city break s-a petrecut în luna aprilie, la fix pentru a întâmpina primăvara frumoasă, dar și a ne bucura de aceste locuri mai puțin aglomerate și cu temperaturi plăcute, nu năucitor de ridicate, cum este vara. Am zburat cu WizzAir cu 500 lei dus-întors/două persoane (avem Wizz Discount Club și achiziționăm biletele puțin mai ieftin). Zborul este scurt, maxim 1h30 min până pe aeroportul din Trieste, Italia.
Cum am ajuns din Trieste în Ljubljana?
De la aeroportul din Trieste, am luat un tren către gara centrală din Trieste. Biletele le-am luat de la tonomatele din gară pentru compania lor națională, TrenItalia și au fost 10 euro pe sens/2 persoane. Nu uita să le validezi înainte să urci în tren. Durata călătoriei este de maxim 30 de minute și este spectaculoasă, pentru că merge de-a lungul coastei și pe lângă numeroase orășele italienești.
De la gara centrală din Trieste, noi am apelat la aplicația Omio, care este mai degrabă o platformă unde poți găsi mai mulți furnizori de transport în comun către destinația dorită. Noi doar am ales destinația-Ljubljana, iar apoi din lista mai multor companii, printre care și FlixBus, am ales-o pe cea care ne-a convenit cel mai mult la timp. Așa că la dus am călătorit cu ItaBus și la întors cu BlaBlaBus. Ca idee, toate prețurile sunt asemănătoare, cam 18-22 euro/sens/persoană, iar durata călătoriei ar trebui să fie 1h30min. Depinde mult de traficul care este prin orașe și cât vei sta la vamă. De exemplu, la dus am stat o oră în vamă, în timp ce la întors nu am stat deloc.
Cum ne-am împărțit cele 3 zile?
Am stat două nopți în Ljubljana într-un studio tare frumos și foarte central, fix lângă castelul impunător din oraș, Under Castle Studio. Este extrem de curat, dotat cu o mică bucătărie în același spațiu unde este și dormitorul, într-o clădire veche. Ne-a plăcut și a fost fix ce trebuia pentru că oricum am stat mai mult pe afară decât înăuntru. Pentru noi a contat că centrul era la 1 minut de studio și gara la maxim 15 minute. Prețul este cu mult mai mic în extrasezon decât vara, iar ca idee noi am dat 450 lei/noapte, dar se poate schimba de la sezon la sezon.
Ultima noapte am petrecut-o în Monfalcone, orașul unde este, de fapt, aeroportul din Trieste și asta doar pentru că următoarea dimineață foarte devreme am avut zborul de întoarcere. De aici până la aeroport am făcut 5 minute cu trenul, dar întreaga zi am petrecut-o în Trieste, pentru că Monfalcone este oraș cu port industrial și nu sunt obiective de vizitat. Cazarea am avut-o la Hotelul HR, amplasat fix în mica piață centrală. Hotelul pare desprins din Italia veche și extrem de bogată, pare că oamenii foarte importanți au stat aici. Pe noapte am dat 380 lei, dar, din nou, depinde de la sezon la sezon.
Bagajul nostru
Pentru că a fost un city break, am călătorit doar cu câte un rucsac care se potrivește în standardele tuturor companiilor aeriene. Partenerul nostru de aproape 3 ani este CabinZero și de data asta, eu am avut noul rucsac de tip ADV-pro de 32L, roz sakura. Este perfect pentru 3-4 zile departe de casă, are foarte multe compartimente, este rezistent la apă și destul de ușor, iar spuma de susținere pentru spate este extrem de confortabilă. Dacă încă nu ai un rucsac de călătorie foarte bun, care să reziste aventurilor tale, te încurajez să arunci un ochi pe site-ul celor de la CabinZero. Dacă folosești codul IOANAFERDOSCHI ai parte de 15% reducere și, astfel, vei plăti un preț care, zic eu, chiar merită.
Poți citi în acest articol despre cele 2 săptămâni petrecute prin Sri Lanka unde noi am plecat doar cu câte un rucsac de 36L pentru tot acest timp și ne-am descurcat de minune. A fost mult mai ușor astfel decât să ne chinuim cu troler având în vedere că am schimbat cazările o dată la 2-3 zile. Am trăit un fel de Sri Lanka Express.
2 zile prin Slovenia
La pas prin Ljubljana
Așa cum am zis, am petrecut 2 nopți în Slovenia, deci am avut aproape 2 zile full de explorat Ljubljana și zona lacului Bled. Pentru că am avut timpul destul de limitat și pentru că vremea a fost superbă, în Ljubljana am preferat doar să ne plimbăm prin centrul orașului și pe străduțele lăturlanice. Am urcat până la castel, fostă fortăreață din timpurile medievale, pentru priveliștea asupra capitalei și pentru un apus pe cinste.
Poți alege să urci și cu funicularul pentru 17euro/sens/persoană, dar plimbarea este foarte ușoară. Studioul unde noi am stat este fix pe drumul către castel, iar noi am făcut cam 15 minute până sus unde ne aștepta o priveliște superbă asupra munților din jur.
Ne-a plăcut extrem de mult orașul, foarte verde în această perioadă, foarte curat, poate cea mai curată capitală europeană pe care am văzut-o în ultima vreme. Clădirile vechi sunt foarte bine conservate și se poate observa atenția localnicilor asupra istoriei capitalei. Zona din jurul răului Ljubljanica este foarte animată, toate cafenelele sunt pline la orice oră, restaurantele la fel, chiar dacă am fost în aprilie când a fost și Paștele catolicilor (2025). Te poți plimba cu bărcuța pe râu timp de o oră pentru 15 euro/persoană și poți afla mai multe informații despre oraș.
Castelul se vede spectaculos din orice punct din centrul orașului, iar seara este luminat. Am avut noroc și de un festival de street food. Știm sigur că ne vom întoarce pentru că abia am văzut puțin din oraș și merită mai multă atenție. Prețurile la mâncare sunt mai mari ca în Italia, un cocktail 9 euro, un fel de mâncare 20-23 euro și un desert 10 euro.
În timp ce ne plimbam pe străduțe, am ajuns și într-un cartier mai diferit decât restul orașului, care ni s-a părut destul de interesant. Nu prea erau turiști, mai mult localnici. Pare a fi un loc mai independent de restul capitalei și probabil sunt și evenimente aici. Locul se numește AKC Metelkova și găsești locația în link-ul atașat.
Cum ajungi în Bled?
A doua zi din Slovenia am petrecut-o în zona lacului Bled. Pentru a ajunge acolo din Ljubljana, am mers cu compania de transport în comun Arriva, cu un autobuz albastru pe care scrie numele companiei. Pe site-ul lor poți venea programul autobuzelor către Bled, iar apoi, biletele le cumperi de la gară, din zona pentru bilete pentru autobuze. Se poate plăti doar cash și prețul este undeva la 3,5-4 euro/2 persoane/sens.
Durata călătoriei este de maxim o oră, iar stația la care noi am coborât a fost Bled Union. Capătul este de fapt Bled, dar ambele sunt cumva pe aceeași stradă și de la ambele poți ajunge la lac în 5 minute. Noi am coborât aici pentru că ne-am închiriat biciclete de la magazinul Altitude Activities pentru care am dat 15 euro/6 ore/bicicletă. Ne-am dorit foarte mult să ne plimbăm și prin alte zone și să descoperim puțin și văile alpine din jurul satului Bled.
Soteska Vintgar
De fapt, motivul principal pentru care am închiriat bicicletele a fost vizita la canionul Vintgar, unul dintre cele mai spectaculoase locuri naturale din Slovenia. Acesta se află la 4km de Bled, în Parcul Național Triglav. Puține informații: Vintgar Gorge are o lungime de aproximativ 1,6 km și a fost săpat de râul Radovna, care străbate defileul ce are pereți înalți și abrupți de aproape 50 de metri înălțime. La capătul defileului, este cea mai mare cascadă fluvială din Slovenia (aproximativ 13 metri înălțime) – Cascada Šum.
Și acum detalii logistice: de-obicei deschis din aprilie până în noiembrie, în funcție de vreme. Biletele se cumpără DOAR online de pe site cu ceva timp înainte pentru a prinde loc la ora dorită. Pe site-ul oficial găsești extrem de multe informații despre canion, dar și cum să ajungi aici și cum să îți eficientizezi mai bine vizita. Atenție când cumperi bilete: ele se dau pentru o anumită oră, pentru un anumit număr de persoane, pentru a nu suprapopula defileul și ai o fereastră de 20 de minute în care poți valida codul QR primit pe mail. Biletul costă 15 euro/persoană.
Vei primi căști pentru protecție la intrare în cazul unor alunecări de teren, drumul este pe pasarele de lemn și trebuie să ai la tine o geacă mai impermeabilă pentru că este mai frig și poate să curgă apă din stânci. Există un shuttle bus din Bled, care pleacă din oră în oră și drumul durează maxim 20 de minute. Poți ajunge cu mașina personală pe care o lași la parcare, sau poți veni pe jos timp de aproape o oră.
Sau vii cu bicicleta, cum am făcut noi. Nouă ne-a luat cam 40 de minute și asta pentru că ne-am pierdut pe drum și oricum voiam să explorăm puțin zona. Din Bled am pus pe GoogleMaps satul Podhom, dar am urmat și semnele către acest sat, dar și marcajele care apăreau către Vintgar. Drumul a fost pe alocuri pe banda de biciclete, pe stradă, pe drum pietruit, prin văi superbe cu flori de primăvară sau pe niște dealuri de m-au făcut să mă întreb ce a fost în capul meu. Bicicleta trebuie lăsată la parcare înainte de a scana biletele. Acolo vei găsi și o cafenea pentru a-ți recupera puterile.
După ce se termină defileul, ai două opțiuni pentru a continua traseul înapoi la Info Point: prin pădure de-a lungul râului sau prin văi alpine. Noi am ales al doilea traseu, care pornește din dreapta după ce îți lași casca la ieșire, care părea și mai lung, denumit King of Triglav Trail. La început am mers prin pădure cam 20 de minute, ne-am bucurat de verdele crud și de sunetele naturii.
Apoi, am continuat pe o drumeție superbă cu niște priveliști spectaculoase asupra satelor Podhom și Bled în depărtare, asupra văilor alpine și munților Triglav. Am rămas fără cuvinte și ne-a plăcut foarte mult că am ales acest traseu pentru că astfel am văzut 1% din ce oferă Slovenia pe partea de munți. Tot acest traseu, împreună cu defileul Vintgar a avut o distanță de 5,7 km, pe care noi i-am parcurs în 2 ore.
Lacul Bled
Știai că lacul Bled este lac glaciar alpin, care s-a format în urmă cu aproximativ 14.000 de ani, la sfârșitul ultimei glaciațiuni (Glaciațiunea Würm), când ghețarii din Alpii Iulieni s-au retras? Sau că insula din mijlocul lacului este singura insulă naturală a Sloveniei? Acolo vei găsi o mică biserică veche, Biserica Adormirii Maicii Domnului. Legenda spune că dacă tragi clopotul dorințelor din biserică, dorința ți se va împlini. Cel mai popular mod de a ajunge pe insulă este cu o barcă tradițională numită „pletna”.
Fix lângă lac, găsești cocoțat pe o stâncă înaltă de 130 m cel mai vechi castel din Slovenia, menționat prima dată în anul 1011, într-o donație a împăratului german Henric al II-lea către episcopul de Brixen. Are un muzeu istoric, o tipografie medievală, o vinărie și o terasă panoramică cu vedere superbă asupra lacului și munților din jur.
Noi nu am mai ajuns la castel, dar dacă ajungi tu, sunt curioasă cum ți s-a părut! Lacul Bled este înconjurat de o alee pietonală de 6 km foarte bine întreținută și ar fi și păcat să nu o urmezi dacă ai ajuns până aici. Poți vedea insula și biserica din diferite unghiuri și poți avea parte de vederi spectaculoase asupra munților din jur. Nu uita să faci și mini drumeția până la viewpoint! Sau poți face înconjurul cu bicicleta, cum am făcut noi, dar nu este pistă specială, ci vei merge pe șosea. Și este extrem de circulată, deci trebuie să ai grijă. Nu uita să te oprești la una dintre terase pentru prăjitura specifică, kremna rezina, cunoscută și sub numele de cremșnitul de la Bled.
O zi prin Trieste
Am petrecut ultima zi în Trieste și, evident, am luat la pasul micul orășel. Ne-a surprins foarte tare, extrem de curat (nu ca în Slovenia, dar mai curat ca în alte părți ale Italiei) clădirile foarte bine întreținute, plin de restaurante cochete și cafenele, arată fix ca un muzeu în aer liber. Nu aș ști să îți spun exact ce anume să vizitezi, ci chiar te îndemn doar să te plimbi și să admiri arhitectura și să te bucuri de un Aperol în piața centrală. Chiar zic că merită un city break numai acest oraș pentru că are un vibe italian autentic. Bonus, fiind duminica Paștelui, era plin-plin de localnici ieșiți cu toată familia la masă și era o atmosferă atât de relaxată.
Personal, și în Slovenia tot la restaurant italienesc am mâncat datorită prețurilor mai mici și pentru că nu poți da greș cu o pizza. În Trieste prețurile mi s-au părut mai bune, spre exemplu: un Aperol era 6 euro, un tiramisu 6 euro, pizza 10-12 euro, iar o porție de paste carbonara 14 euro. Am găsit chiar o franciză a restaurantului super cunoscut din Napoli unde s-a filmat o scenă din filmul Eat, Pray, Love cu Julia Roberts, și anume L’Antica Pizzeria da Michele. Pune-l neapărat pe listă, pizza este uriașă și extrem de bună, iar înăuntru este loc pentru toată lumea, nu este așa aglomerat ca în Napoli.
Dacă ești curios de costurile aproximative pe care noi le-am avut în aprilie 2025, poți intra pe videoul de mai jos. Dar ține minte că este doar un buget orientativ care diferă de la perioada aleasă, la cazările rezervate și activitățile pe care le vei face.
Spune-mi cum ți se pare această idee de un city break fulger prin două culturi diferite. Aveai unul dintre cele două orașe pe lista ta? Te-am convins prin poze că unele locuri merită atenția ta primăvara, când toată natura prinde viață? Lasă-mi un comentariu și nu uita să continui să mă urmărești pentru și mai multe idei de călătorii 🙂