10 plaje de neratat de pe Coasta de Sud din Sri Lanka

Este Sri Lanka o destinație de plajă? DAAA! Categoric da! 🤍

Poate fi vizitată numai pentru plajele paradisiace de care se bucură si nu vei da greș. Bineînțeles, eu recomand să urmezi itinerarul nostru și să ajungi și în centru, pentru cultură și peisaje. Majoritatea plajelor sunt salbatice, cu valuri uriașe si palmieri impresionanti care le înconjoară. Nu sunt deloc aglomerate si exista plaje pentru toate gusturile, cu o mulțime de activitati, cel mai des întâlnit fiind surf-ul. Iar apa oceanului Indian este foarte caldă, cu valuri pentru toți înnotătorii și cu o viață marină extrem de bogată

Cum am ajuns noi aici și cât am stat?

După o săptămână extrem de aglomerată și plină de cultură și aventuri, am decis să ne acordăm ultimele 7 zile relaxării la plajă. Așa că ne-am împărțit șederea de pe coasta de sud, în două locuri principale, iar de acolo, cu scuterul, am fost în explorare. În primele 3 nopți am stat la Starlight Cabanas, extrem de aproape de plaja Tangalle. Apoi ne-am mutat în stațiunea Unawatuna, pentru alte 3 nopți, la cazarea Birds Paradise Cabanas.

Exact cum suntem noi obișnuiți, și de această dată cazările au fost mai departe de orice înseamnă aglomerație și mega turistic. Ambele au fost liniștite, ne-au dat o stare de vacanță și relaxare continuă, abia ne-am dat plecați de acolo.

Vezi la final părerea mea sinceră despre aceste două zone și care a fost plaja mea preferată din cele pe care le voi prezenta. Dacă vrei să le vezi și în alt format, apasă aici pentru videoul de pe Instagram.

Tangalle beach

  • extrem de întinsă (ajunge până în orașul Tangalle), sălbatică, autentică, niciodată aglomerată, valuri cam mari (nu știu cât de recomandat este înotul), cu câteva baruri/restaurante mici foarte frumoase
  • pot fi văzute țestoase care depun ouă și sunt locuri unde ouăle sunt ținute în siguranță și eliberate controlat în ocean (există un centru fix pe plajă care organizează aceste activități în schimbul donațiilor…dar, cât de etic poate fi să eliberezi zilnic la ora 6pm puii de țestoasă? sau să cauți țestoasa-mamă care depune ouăle cu alte 10-20 persoane în jur care nu au lumina roșie la ei și o stresează? noi nu am participat, în schimb am căutat noi pe cont propriu, seara, urme de țestoase și dacă aveam noroc să vedem, bine. Dacă nu, data viitoare)

Silent beach

  • foarte frumoasă, la fel ca Tangalle la valuri, muuult mai sălbatică, baruri și mai puține, foarte autentică, sunt câteva cazări pe plajă, dar nu și-au delimitat zona ca să devină privată, peisaj exotic 100%

Kudawella beach

  • același vibe de autenticitate și de sălbăticie, doar că aici este o zonă bună pentru surf, găsești să închiriezi plăci și sunt instructori care te ajută. Nu prea am văzut baruri pe aici și noi am prins plaja puuuuțin murdară, dar nu deranjant

Hiriketiya beach

  • mai mult este un golf unde valurile sunt mult mai liniștite; mult mai îngustă și destul de aglomerată; plină de baruri și mici restaurante și de locuri pentru închiriat plăci de surf
  • nouă ni s-a părut cam comercială și turistică, dar peisajul este paradisiac și are un vibe frumos; zona de lângă plajă este foarte vestică, mâncarea mai scumpă și numai magazine de suveniruri cu prețuri cam mari.

Dickwella beach

  • întinsă în partea unde sunt valuri mai mari, dar are și un mini golf unde sunt și toate restaurantele și barurile; cam îngustă aici și apa crește mult după-amiază, dar bonusul este că aici țestoasele vin foarte aproape de mal și poți înota cu ele. De-asemenea, există personal care atenționează turiștii să nu le atingă și să nu le streseze, lucru de apreciat.
  • o practică des întâlnită aici: dacă vei consuma de la un restaurant de pe plajă, nu plătești șezlongul. Iar cei de la restaurante te invită la ei, dar nu sunt agansați deloc dacă tu nu vrei să stai la ei. Până la urmă este loc pentru toată lumea

Rekawa beach

  • este foarte aproape de plaja Tangalle, doar că în sens opus; practic plajele sunt legate între ele și poți ajunge pe ea plimbându-te. Deci același peisaj autentic și sălbatic ca pe Tangalle, foarte cunoscută pentru țestoase, dar noi nu știu dacă am numărat 5 cazări pe lângă plajă. Este mult mai locală

Goyambokka beach

  • deși este plină de turiști și este mai mică, nu mi s-a părut deloc ultra-aglomerată sau comercială; e același vibe ca la celelalte, doar că mai multe restaurante și este mai sigur să înoți aici. Ba chiar poți închiria body-board și te vei distra pe cinste

Coconut Hill beach

  • după ce cobori de la Coconut Tree Hill (care, din punctul meu de vedere, merită oprirea, deși am auzit diverse păreri: peisajul este foarte frumos spre plaje și zona Mirissa, ideea unui deal roșiatic cu câțiva palmieri care se înalță foarte sus, mi s-a părut o imagine tipică unei insule exotice) o să găsești această mică plajă.
  • ai priveliște fix la Coconut Tree Hill, nu ai șezlong sau unde îți lăsa lucrurile pentru că apa urcă până la zid, dar poți sta o oră pentru snorkeling și priveliștea chiar super frumoasă

Mirissa beach

  • este poate cea mai cunoscută plajă din Sri Lanka, este turistică, dar și frumoasă în același timp; poți închiria body-board, deși valurile sunt mult mai liniștite aici decât la celelalte. Mâncarea este vestică și mai scumpă

Koggala beach

  • cele mai frumoase apusuri aici le-am văzut, soarele se vede exact cum coboară în apă, este plin de localnici seara, sunt câteva baruri mai rustice aici, nu prea am văzut șezlonguri, și valurile sunt cam mari. Mi s-a părut puuuțin murdară, dar erau oameni care strângeau

Quiet beach – plaja bonus

Vin și cu o plajă bonus, care nu are nimic special la peisaje față de celelalte. Însă aici am prins o activitate a localnicilor pe care nu credeam că voi avea șansa să o văd: i-am prins când strângeau peștele proaspăt pescuit și îl aduceau pe plajă, iar barca a plecat către următoarea rundă de pescuit. Eram noi doi și probabil tot satul din apropiere! Mi-a plăcut așa de mult încât nici nu m-am mai uitat la plajă, eram super atentă la oameni, la cum interacționau. Este foarte aproape de plaja Rekawa, dar nu știu cât de des se întâmplă ce am prins noi, dar poți ține cont de recomandare măcar pentru o plimbare liniștită.

Restaurante recomandate

Cum mi s-a părut mie această zonă? PARADISIACĂ! M-am simțit ca acasă, eram de-a locului, în special pe plajele menționate.

Ca zone: eu recomand tare mult zona Tangalle, a fost superbă, prețurile extrem de decente, mâncarea proaspătă și gustoasă (peștele extraordinar de bine gătit) și chiar curat pe plajă comparativ cu ce am găsit pe străzi sau în plantațiile de ceai.

Cazarea din Unawatuna mi-a plăcut foarte mult, mai ales că eram ca în junglă, am avut pisici, maimuțe, veverițe, o groază de păsări și varani enormi. Dar la capitolul plaje…foarte, foarte comercial totul. Am fost la două plaje din apropiere și nu ne-au plăcut deloc: prea turistic, prețurile foarte mari, se plătea parcarea la scuter la 9 dimineața un preț și la 12 la prânz era dublu…țestoasele erau extrem de stresate pentru că turiștii erau ca la zoo pe ele, mâncarea a lăsat de dorit. Poate mai bine alege Mirissa sau în altă parte.

Siiii sa spun si care mi-a placut cel mai mult…de fapt am un top 3

3 – Silent beach – super salbatica si autentica
2 – Tangalle beach – primul impact cu paradisul de aici și poate cel mai frumos răsărit văzut vreodată
1 – Goyambokka Beach – pentru ca ne-am super distrat cu body-board precum 2 copii și a fost mai mult despre noi

Dar Tangalle și Goyambokka se bat pe primul loc, sunt două plaje unde sigur m-aș întoarce! Ce zici, te-am convins cu aceste plaje? Urmărește-mă pentru mai multe locuri inedite și itinerarii de călătorie!

Dacă vrei să vezi plajele și din altă perspectivă, uite aici un video 🙂

S-ar putea să îți placă și acestea

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *