Layering în stil nordic – Cum să te îmbraci corect pentru iarna din Norvegia
Byioana.ferdoschi
Dacă și tu te-ai decis că vrei să petreci o săptămână, iarna, în Norvegia, dar nu știi cu ce să te îmbraci, ai ajuns fix în locul care trebuie. În acest articol îți voi prezenta exact ce anume ne-am împachetat noi pentru călătoria de acolo și îți voi resursele necesare pentru a găsi produsele respective. Continuă să mă urmărești dacă îți place ce citești și te ajută. 🙂
Ca idee, noi am fost între 25 noiembrie – 3 decembrie și am trecut și de Cercul Polar, pe insula Senja (despre care poți citi aici) și în Tromso. (despre care poți citi aici). Iar în această perioadă, temperatura pe timpul zilei a fost între 0 și -6 grade. Dar la 2 zile după ce noi am plecat acasă, temperatura a fost de -20grade.
Trebuie să îți clarifici foarte bine scopul aventurii tale din Norvegia, dacă implică și partea activă sau vrei doar să te plimbi prin micile orașe nordice. Noi, cum am avut ca principal motiv parcurgerea unor trasee montane și statul o zi întreagă pe barcă la balene, am ales echipamente speciale pentru aceste lucruri.
bagajul fiecăruia a fost câte un rucsac de 32L de la CabinZero(apropo, dacă și tu vrei să îți iei un super rucsac care să te țină ani de zile, folosește codul IOANAFERDOSCHI pentru 15% discount la orice pe site) – noi călătorim peste tot cu el, probabil secretul pentru a ne încăpea atâtea lucruri, este faptul că folosim cuburi de împachetat (poți găsi și pe CabinZero, dar și la Decathlon)
pentru drumeții, dar nu numai, recomand din suflet ca primul strat să fie format din bluzele de lână merinos, iar cele de la Decathlon au raport calitate-preț super bun. Sunt recunoscute că nu absorb transpirația și că mențin temperatura corpului constantă.
în partea inferioară, am luat pantaloni special de trasee montane de iarnă, cu protecție la vânt și impermeabili. Acest model de la SportGuru este perfect pentru iarnă, sunt și puțin groși pentru că au o căptușeală pe dedesubt, impermeabili, foarte elastici și confortabili, și supeeer buni la vânt. Eu am vrut să fiu asigurată și am avut în bagaj și ciorapi termici de la H&M, dar pe care i-am purtat doar în excursia de la balene.
pentru al doilea strat superior, deci deasupra bluzei de lână merinos, eu am folosit un polar destul de grosuț. În unele zile mai friguroase, aveam și o vestă fără mâneci, de fâș, pe deasupra. Am avut fix această geacă anti vânt extrem de bună, care poate să fie purtată și ca geacă finală.
ca ultim strat, am avut geaca de ski, dar nu știu marca, dar orice geacă de ski este făcută special pentru temperaturile geroase
la capitolul șosete, neapărat sa aibă lână normală sau de merinos în compoziție. Să fie cât mai lungi și să aibă specificații despre temperaturile joase și să fie pentru drumeții de iarnă, fără cusături care pot crea probleme. Am avut un model de la Decathlon și unul de la SportGuru, mai exact Ortovox.
căciula eu recomand să aibă lână merinos, măcar la frunte și urechi. Eu am acest model care are lână merinos pe bandana care acoperă fruntea și urechile. Am avut mănușile de ski, dar nu prea le-am folosit când eram în mișcare
ÎNCĂLȚĂMINTEA trebuie să fie specială pentru drumeții de iarnă, deci aici ne-am îndreptat toate căutările pentru că este foarte important să fie aleasă corect. Deci neapărat impermeabilă, trecută de gleznă, cu talpa mai tare de tip Vibram și cu posibilitatea de a prinde atât gheruțe cât și colțari. Modelul ales de noi este Garmont și i-am cumpărat de la magazinul fizic SportGuru. Recomand astfel pentru că îi poți proba imediat, iar personalul te poate ajuta să alegi ce trebuie pentru ce va urma tu să faci.
Necesar pentru traseele de iarnă, dar noi nu am avut din ignoranță, ar fi parazăpezile și o pereche de gheruțe, pentru a nu aluneca.
Am încercat prin poze să îți arăt ce haine am avut eu și, mai ales, să poți vedea exact bocancii pe care eu am ales să îi cumpăr și pe care îi recomand. Bineînțeles că aceasta este doar o sugestie de ce haine să îți iei în Norvegia, iarna, și nu strică deloc să ai o bluză în plus sau o pereche de șosete sau aceste patch-uri de la Decathlon speciale pentru a ține căldură pentru picioare sau zona lombară.
Vezi ce anume îți trebuie ție pentru stilul tău de a călători și spune-mi dacă acest articol te-a ajutat să îți faci o idee despre ce haine să împachetezi pentru Norvegia 🙂
Admirați peisaje uimitoare cu terase de viță de vie, stânci spectaculoase și Marea Ligurică în timp ce explorați pitorești sate italiene. Perfect pentru iubitorii de natură și aventură!
Descoperă peisaje spectaculoase cu stânci dramatice, vii terasate și marea turcoaz, în timp ce te plimbi între sate autentice italiene. O aventură de neuitat pentru iubitorii de natură și cultură!
2 Comments