Ghid de călătorie – 3 zile de poveste în Alsacia
Sunt sigură că și tu ai urmărit desenele Disney atunci când erai mic și probabil te-ai întrebat, ca și mine, dacă acele sate de poveste sunt reale. Ei bine, da sunt reale! De fapt desenele au fost inspirate pe baza acelor sate. O parte din ele se găsesc chiar aici, în Alsacia, o zonă pitorească din nord-estul Franței.
Această zonă a aparținut atât Franței cât și Germaniei în diferite perioade ale timpului, iar acest lucru se poate observa în cultura gastronimică bogată a Franței și arhitectura caselor pe stil nemțesc. Mai mult, zona această a făcut parte și din Imperiul Roman Sfânt în timpurile medievale, iar atunci această zonă s-a dezvoltat cel mai mult pe plan economic și cultural. În acest ghid foarte ușor de urmărit și, zic eu, bine structurat, îți voi prezenta cum ne-am împărțit cele 3 zile petrecute aici.
Când alegi să vii aici?
Primăvara vine cu temperaturile plăcute, cu mai puțini turiști și cu toată natura care înflorește. Vara este perfectă pentru festivaluri și evenimente culturale, cum este cel al vinului Alsacian.Fiind o zonă plină de podgorii, toamna este momentul ideal să vii să te bucuri de strugurii gata de cules. Iarna vine decorațiunile superbe de Crăciun și cu atmosfera de basm, aici fiind și cele mai cunoscute târguri de Crăciun.
După cum bine te aștepți vara și iarna reprezintă vârful sezonului turistic și trebuie să știi că vor fi foarte mulți turiști, iar prețurile la cazări sunt exagerat de mari. Deci dacă nu te deranjează că nu vei vedea casele decorate de Crăciun, mai bine orientează-te să mergi primăvara sau toamna.
Noi am fost la început de martie și au fost destui turiști, însă nu am stat la cozi interminabile să facem o poză. Am prins temperaturi de 15-17 grade și a fost perfect. Deci îți recomand aceasta perioada.
Unde să te cazezi?
Faptul că noi am mers în martie, ne-a ajutat mult să alegem o cazare la km 0 din Colmar, într-o casă medievală, absolut superbă. Nu cred că acest lucru ar fi fost posibil dacă veneam în iulie sau decembrie.
Hotelul Saint-Martin este situat în inima centrului vechi din Colmar, foarte aproape de districul Petite Venise. Micul dejun nu intră în prețul pe noapte și ca să îți faci o idee, am dat 96 euro/noapte/2 persoane.
Cum ajungem în Colmar sau Strasbourg?
Noi am aterizat pe aeroportul din Basel și am ieșit pe partea Franței. De acolo am luat autobuzul 11, biletul fiind 2,5 euro/persoană și în 10 minute am ajuns la gara din Saint Louis. De aici am luat un tren cu destinația Strasbourg, dar în 30 de minute am coborât în Colmar. Pe această călătorie am plătit 16 euro/persoană.
De la gara din Colmar și până la hotel, am mers pe jos, iar plimbarea a durat 30 de minute. Noi în city break-uri, si nu numai, incercam sa călătorim light, fiecare doar cu cate un rucsac de la CabinZero. Pentru 3 zile, aceste rucsace sunt încăpătoare, chiar rămâne spațiu pentru multe suveniruri și sunt extrem de comode. Iar faptul că există modele special create pentru femei este un bonus. Dacă folosești codul IOANAFERDOSCHI la checkout vei primi 15% reducere la întreaga comandă.
Cum ne-am împărțit zilele în Alsacia?
O regulă de care noi ținem cont și poate te ajută și pe tine: dacă zborul de întoarcere este seara și avem câteva ore să vizităm un loc, întotdeauna alegem să vizităm în ultima zi orașul unde am avut cazare. De cele mai multe ori este un hotel care ne poate ține bagajele până mai târziu sau căutăm dulapuri speciale pentru depozitare, care de-obicei sunt prin centru sau în gară. În felul acesta nu suntem stresați că avem multe mijloace de transport de schimbat sau că întârzie vreun tren și riscăm să pierdem avionul.
Prima zi – Strasbourg
În prima zi am ajuns pentru câteva ore în Strasbourg, iar drumul cu trenul din Colmar a durat aproximativ 30 minute. Strasbourg este cunoscut precum capitala regiunii Alsacia și este un oraș fermecător, plin de istorie. Primul târg de Crăciun a avut loc în anul 1570, iar acest lucru îl face să fi unul dintre cele mai vechi târguri de Crăciun din toată Europa.
Am vizitat catedrala Notre-dame de Strasbourg, o adevărată operă de artă. Am plătit extra un bilet pentru a urca în turn, de unde am admirat priveliștea 360 asupra orașului și de unde am putut să ne imaginăm cum arăta orașul în vremea medievală.
Nouă ne place foarte mult să ne pierdem pe străduțele întortocheate și să ne abatem mult de la traseul turistic pentru a simți mai bine locul, și așa am făcut și în cartierul La Petite France. Am admirat fiecare casă colorată, ne-am plimbat de-a lungul canalelor și iar ne-am pus imaginația la treabă.
Am ajuns la barajul Vauban și la podurile suspendate, care datează din era medievală. Per total, ne-a plăcut foarte mult orașul pentru atmosfera pe care ne-a oferit-o.
A doua zi – Drumul vinului, Riquewihr și Eguisheim
Drumul Vinului din Alsacia sau cum este el cunoscut Route des Vins d’Alsace este una dintre cele mai vechi și frumoase rute din Franța. Lungimea întreagă a acestei rute este de 170 km de la Marlenheim până la Thann și trece prin sate, podgorii și situri istorice.
Ruta vinului a fost oficial inaugurată în 1953 pentru a promova zona și a restabili economia după cel de-al doilea război mondial. Acest lucru a dus la o creștere rapidă a turismului în zonă datorită diversității naturii, satelor istorice care se află de-a lungul drumului și mai ales, unicității tipurilor de vin.
Fiind în Colmar, ne-a fost mai ușor să ne organizăm, așa că am închiriat două biciclete de la centrul de închirieri din gara orașului și am pornit la drum. Circuitul ales de noi a avut o lungime de 40 km: Colmar-Riquewihr-Eguisheim-Colmar. Am pornit dimineața la 9 și ne-am întors la ora 17. Gasesti mai jos harta traseului facut de noi cu bicicleta.
Drumul cu bicicleta este bine marcat; o să vezi peste tot indicatoare spre mai multe castele sau sate din apropiere; trece și pe lângă șosele principale, dar și prin podgoriile numeroase ale zonei. Datorită perioadei alese, nu eram decât noi doi ca turiști, în rest erau localnici care lucrau pământul sau care au venit special să se antreneze cu bicicleta.
Către Riquewihr va trebui să urci un deal destul de mare și puțin abrupt, dar este singurul hop al acestei călătorii. Trebuie să îți iei apă multă și mâncare pentru că noi, pe această rută, nu am găsit niciun magazin în zonă. Sunt câteva crame amplasate și am citit că sunt deschise în timpul sezonului pentru degustare, însă în martie nu era nimeni acolo.
Cele două sate, Riquewihr și Eguisheim, mi-au plăcut cel mai mult din toată vacanța noastră. Sunt cu mult mai colorate decât Colmar și mult mai mici. Te vei simți ca într-o poveste aici! Noi am stat o oră și jumătate în Riquewihr și 30 minute în Eguisheim.
Am mâncat macaroons specifici locului, covrigi nemțești și ne-am pierdut pe fiecare stradă în Riquewihr. Iar în Eguisheim, mi s-a părut ingenios faptul că există un traseu de tip circuit de urmat prin tot satul și astfel nu ratezi nimic. Recomand aceste două locuri, iar dacă mai ai timp să mai adaugi vreun castel sau un alt sat din zonă, cu siguranță nu vei fi dezamăgit.
A treia zi – Colmar
Pentru că zborul de întoarcere era seara, în ultima zi am rămas în Colmar. Te sfătuiesc să alegi plimbarea cu bărcuța care pe noi ne-a costat 8 euro/persoană. În 30 minute am aflat foarte multe lucruri despre Colmar și istoria acestuia. După plimbarea cu bărcuța, am reluat plimbarea pe străduțele micului oraș pentru o altă priveliște de ansamblu.
Restaurante recomandate
Costuri orientative
Ține cont că noi am călătorit în martie 2024, astfel costurile au fost reduse semnificativ față de momentul high season. Pentru a ține evidența costurilor, eu folosesc aplicația Travel Spend.
Bonus al zilelor petrecute acolo a fost Carnavalul din Colmar, care a durat două zile, 2-3 martie. Pentru noi a fost o surpriză, dar poate tu poți căuta din timp evenimentele din zonă pentru a alege și mai bine perioada când vrei să călătorești.
Concluzie finala
Ca o scurtă concluzie: nouă ne-a plăcut foarte mult acest city break, am văzut aceste orașe cu aspect nemțesc în Franța cum nu ne așteptam să găsim, iar drumul cu bicicleta a fost unul dintre cele mai frumoase făcute de noi. Am facut o super alegere pentru aniversarea celor 29 de primaveri! Sper că acest ghid ți-a fost de ajutor în planificarea vacanței și te rog, spune-mi în comentarii părerea ta.